Nu am mai scris un cuvânt pe blogul meu de aproape nouă luni de zile, mai precis după meciul pierdut de România în Bosnia. Nu a mai fost nevoie, nu am mai simțit nevoia sa intru și să îmi exprim gândurile aici, pentru că ai apărut tu. A apărut fotbalista mea frumoasă, piticul meu. Nu pot să uit nici acum cum a început totul și niciodată nu o voi face. Migi glume pe mess, cu un mesaj primit seara, în care mă întrebai dacă apare interviul cu tine în revista de a doua zi. De atunci tu ai fost pentru mine, bebe meu, piticul meu, scumpa mea, vedeta mea, copilul meu mic, dar mai presus de toate ai fost persoana care mi/a arătat ce înseamnă să iubești. Cu bucuria unui copilaș am așteptat prima discuție cu tine la telefon, era sâmbătă seara și tu aveai meci la Vlăhița…aveam emoții de parcă aveam examenul de BAC. Îmi tremurau genunchii ca la capră și eram mai ud ca o femeie, voiam doar să te impresionez și să îți faci o impresie bună despre mine. Au venit apoi mesaje că îți este dor de mine și simțeam că în sfârșit cuiva îi pasă de mine. A urmat prima întâlnire dintre noi, așa ca doi copii, pe o bancă în spatele unui bloc, în ora de sport. Recunosc puiule, îmi era teamă, aveam emoții, dar pentru prima dată am renunțat la toate și am simțit că deja simt ceva special pentru tine. M-am apropiat şi ţi-am sărutat buzele tale şi am simţit că vreau să fim împreună, vreau să ne ajutăm reciproc, vreau să îţi ofer toată dragostea mea. Au urmat luni minunate şi mai presus de toate Paştele făcut împreună. Nu am cum să uit când în biserică îmi veena să strig în gura mare că te iubesc, nu am cum să uit când stăteam pe pătur şi deşi eram la doi paşi unul de celălalt, tu mi-ai dat mesaj că mă iubeşti. 
Atunci am simţit că trăiesc, te aveam pe tine şi până în clipa în care voi muri nu voi putea uita acele clipe, te aveam pe tine şi aveam totul, nu mă mai interesa nimic. Ţin minte că de asemenea ţi-am spus că dacă tu nu eşti fericită cu mine şi că fericirea ta este în altă parte eu voi dispărea din viaţa ta. Se pare că fericirea ta nu a fost lângă mine, dar până în clipa asta mai sunt multe momente pe care nu vreau să le uităm. Mai ţii minte când ai făcut tatuajul?Oare mă doare, oare mă ceartă tati sau mami, era întrebările tale şi am vrut din tot sufletul să îl faci. Ştiam că indiferent de ce va fi până la urmă între noi, asta îţi va aminti mereu de mine..aşa cu bune şi cu rele…cu minusuri sau plusuri. Am fost împreună la fotbal pe plajă, am fost să iau cămaşă pentru nuntă, am fost la Muzeul Goleşti…am făcut multe lucruri împreună…exact cum ai spus şi tu joi seara, timpul petrecut cu tine valorează enorm pentru mine şi indiferent de ce se va întâmpla, ce am în suflet, în minte, în inimă, nu am cum să uit şi toate lucrurile frumoase nu pot să fie şterse. Mai ţii minte când ai venit la mine la emisiune? Doamne ce minunat, era să îţi spun în direct piticule tu ce părere ai despre campionat, dar nu am făcut lucrul acesta până la urmă. M-ai învăţat să joc table, am cunoscut pe surioara şi gustavo, nişte oameni minunaţi. Am fost cu tine acasă, să te prezint părinţilor…eram împreună. Acum orice aş spune probabil că nu ar mai conta şi nu ştiu dacă ar mai avea vreo valoare, dar tu ai fost totul pentru mine şi eşti în continuare. Îţi spuneam de multe ori că eşti universul meu. Aşa este să ştii. Mă băgam noaptea la somn cu gândul la piticul meu şi pe jumătate adormit dimineaţa mă trezeam şi scoteam telefonul de la încărcat pentru a îţi spune un “Bună dimineaţa”. Mă gândeam numai la tine şi când eram cu tine parcă aveam totul, nu ămi mai trebuia nimic. Tu m-ai făcut să nu mai privesc cu invidie la cei ce erau ămpreună pe stradă, pe cei ce se sărutau…mi-ai transformat visele în realitate. Am avut un suflet lângă mine…te-am avut pe tine. Ştii aveam planuri de sărbători, mă gândeam doamne ce frumos o să fie de Revelion cu tine. Deja îmi imaginam câte petarde o să dăm împreună…câte rachete o să lansăm, deşi la mine era nevoie de ajutorul tău, pentru că din prostie poae mă lansam şi pe mine. Te aveam pe tine…mă simţeam cel mai norocos om, simţeam că am totul. Din păcate orice e frumos are şi un sfârşit. Nimic nu durează pentru totdeauna…deşi nicio clipă nu m-am gândit cum ar fi să fie fără tine. Îţi spun eu acum că e foarte greu…te vreau înapoi…te vreau pe tine…nu ştiu…te iubesc mult. Ajung acasă şi mă înconjoară doar lucruri ce îmi amintesc de tine, vreau din nou să mă cerţi că te stresez, să mă cerţi că vin cu tine la antrenament, vreau să mă ţii în braţe şi să mă săruţi, vreau să mergem peste tot din nou. Ştii, vreau să îţi mulţumesc pentru ce ai făcut pentru mine. Am simţit că trăiesc, am simţit ce frumoasă poate să fie viaţa când ai pe cineva alături. Aseară când eram în faţa blocului la tine şi eram pe punctul de a ne despărţi simţeam că îmi vine să urlu de durere. Până acolo ne-a fost…era momentul în care parcă fiecare o lua pe drumul lui..deşi eu aş vrea să găsesc întotdeauna scurtături să intru din nou pe drumul tău. M-am uitat pentru o clipă cum te îndreptai spre scara blocului…era gata totul…visul meu frumos lua sfârşit într-o noapte al dracului de geroasă de decembrie. Tu dispăreai în noapte şi poate că în drumul tău vor apărea persoane care îţi vor face mult mai mult bine decât mine şi cu gândul ăsta îmi alin durerea. Nu aş vrea să te pierd, te iubesc mult, sunt slab rău acum…simt că fac unele lucruri fără să gândesc ce fac. Iubita mea, eu îţi mulţumesc din nou pentru clipele frumoase şi să ştii că tu eşti un înger. Să te respecţi în continuare pe tine şi să ştii că am avut enorm de învăţat de la tine. Să lupţi în continuare pentru ce este al tău şi să nu îi permiţi nimănui să îşi bată joc de tine. Tu ai fost comoara mea timp de opt luni…dar vei rămâne în continuare comoara mea. Mă simt norocos acum că nu am pierdut totul. Mai am ceva ce nimic pe lumea sta nu îmi poate lua, am amintirile cu tine şi astea nu o să le pierd niciodată. Orice se va întâmpla cu noi doi tu vei fi întotdeauna în sufletul meu şi vreau să ştii că am fost ca un prinţ cu prinţesa mea în cele 248 de zile în care am fost împreună. TE IUBESC GOGA MEA!!!
Latest Entries »
Sâmbătă seara am urmărit un nou episod din serialul de prost gust “Naţionala la ananghie”. Tricolorii, dacă pot fi numiţi aşa, au cedat cu 2 – 1 la Zenica în faţa Bosniei. În 2003 nu îmi puteam orpi lacrimile după golul lui Laursen ce restabilea egalitatea în jocul cu Danemarca, dar sâmbătă seara m-am bucurat teribil la fiecare gol marcat de echipa lui Dzeko. Mă uit în fiecare luni seara la emisiunea “Replay” şi sunt rememorate meciurile din campania de calificare la Campionatul Mondial din 1998. Aveam 8-9 ani la acele meciuri, dar aşteptam meciurile naţionalei ca şi cum ar fi o finală de Champions League. Rămâi uimit când vezi cum Gică Popescu, cel care era căpitan al celor de la FC Barcelona, efectiv se lupta în noroiul din Ghencea pentru a învinge într-o seară friguroasă de martie 97, cu 8 – 0 Lienchtenstein. La 14 ani distanţă, am văzut nişte nesimţiţi care se apără din primul minut cu gândul că poate, poate, or avea cei din Bosnia vreun Bănel prin echipă. Am ajuns să nu suport naţionala, dar nu pentru că o urăsc ci pentru că sunt dezgustat de cum tot felul de fiţoşi vin şi îmbracă tricoul naţionalei. Mi-a rămas în minte imaginea cu Dzeko în genunchi încercând să îl oprească pe Raţ să degajeze. După un 0 – 5 în Serbia un anume jucător de la noi petrecea cu adversarii. Revenind la meci, nu pot să înţeleg ce dracu au căutat în echipă nişte jucători care nu evoluează la echipele de club. În momentul în care Lucescu a preluat naţionalka spunea că va chema la naţională doar jucătorii ce evoluează la echipa de club şi sunt în formă. Florescu nu a mai jucat de patru luni nicăieri, Deac poate a mai jucat pe la nunţi, în timp ce Marica este singurul pariu câştigat de Lucescu. Nu poţi să te plângi la finalul meciului că ai ghinion, aşa cum a făcut selecţionerul. În momentul în care ai avut doar 92 de pase reuşite, trei şuturi spre poartă, două pe poartă şi nici măcar o lovitură de la colţil terenului, nu pot să înţeleg unde am avut ghinion. Fotbalul se joacă pe goluri, iar Lucescu spunea când a venit că va schimba faţa naţionalei şi că vom juca ofensiv şi vom face un presing ucigător. Sâmbătă seara am fost la maxim 30 de metri de poarta noastră. Mâine vin cei din Luxemburg şi nu va fi deloc uşor. Bancherii de acolo au făcut şi ei meci egal cu Belarus, la fel ca şi noi şi au primit în ultimele cinci meciuri doar 5 goluri, în timp ce noi am primit 8 goluri. Naţionala este o ruşine, iar când veyi că anumite persoane vorbesc despre ghinion, despre absenţa lui Chivu sau alte lucruri sunt total dezgustat. În aceste condiţii să nu mă mai priviţi cu ciudă şi cu ură când mă interesează meciurile Italiei sau când mă bucur la fiecare gol încasat de naţională. Aceasta nu este echipa naţională, este o adunătură de derbedei care încearcă să ne amăgească. Îmi este dor de vremurile în care remizam cu Portugalia, când câştigam în deplasare cu golul lui Munteanu, când remizam cu Ungaria cu golul lui Viorel Moldovan, când învingeam acasă Ungaria în doar 15 minute. Îmi e dor să mă bucur pentru o reuşită a echipei noastre, îmi este dor să ţin din nou cu o adevărată echipă naţională a României!!!
Deja nu mai suport Dacă e să urăsc un lucru pe lumea asta, acela este cabinetul unui medic stomatolog. Am început săptămâna aceasta un duel cu o dentistă si deşi m-am dus om pe picioare la ea în cabinet, am ajuns în două zile cu un cap de ziceai ca m-am batut cu cei mai mari pugilişti. Pur şi simplu urăsc să mă duc şa dentist şi când mă gândesc că trebuie să mă mai duc de încă vreo 3 sau 4 ori, asta în cel mai fericit caz, deja mi se face milă de mine….
De vreo 3 zile suntem în 2011. Pe de o parte mă bucur că a trecut 2010, dar pe de altă parte, nu sunt foarte încântat de idee. Anul care tocmai s-a încheiat mi-a permis să îmi mai îndeplinesc două dorinţe pe care le aveam de mic. În primul rând am ajuns să lucrez în radio, să comentez meciuri pentru Radio Oltenia Craiova, dar am comentat meciuri şi pentru televiziune. Tot în 2010 am cunoscut şi multe persoane minunate, printre care de departe, Paula. Fiinţa asta este de-a dreptul mirobolantă şi m-a impresionat din toate punctele de vedere. Anul 2010 a avut şi momentele lui foarte proaste pentru mine. În februarie am rămas fără colegul meu de la ziar Marius, cel care a fost dat afară, dar oricum prietenia dintre mine şi el nu depindea de locul nostru de muncă. De asemenea, anul care s-a încheiat a avut şi alte momente foarte proaste, dar asta este.
The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:
The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.
Crunchy numbers
A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 12,000 times in 2010. That’s about 29 full 747s.
In 2010, there were 85 new posts, growing the total archive of this blog to 117 posts. There were 106 pictures uploaded, taking up a total of 101mb. That’s about 2 pictures per week.
The busiest day of the year was June 1st with 2 views. The most popular post that day was Cea mai pură sărbătoare.
Where did they come from?
The top referring sites in 2010 were stelutasoare.wordpress.com, razvanbucsoiu.wordpress.com, mariuspancone.wordpress.com, interistu.blogspot.com, and 10adrianaivan.blogspot.com.
Some visitors came searching, mostly for ziua copilului, 1 iunie, 1 iunie ziua copilului, cristiano ronaldo, and messi.
Attractions in 2010
These are the posts and pages that got the most views in 2010.
Cea mai pură sărbătoare June 2009
La multi ani, Marius Lacatus!!! April 2010
Elena, Gigi şi Vadim sunt europarlamentari June 2009
Devin din nou galactici June 2009
Revista presei sportive May 2009
Am descoperit aseara melodia preferata a lui Robin Hood. Numai barbatii adevarati, ca el de altfel, ar putea sa asculte cu mandrie o asemenea melodie. Ce sa mai, chiar iubesc melodia aceasta, sa ne traiesti nea Marginene.
De pe 28 aprilie aştept momentul ca FC Barcelona să îl umilească în sfârşit pe îmgâmfatul de Mourinho şi să îi închidă gura, asta după ce portughezul a inovat fotbalul cu sistemul său din returul semifinalei din primăvară din Liga Campionilor, cu FC Barcelona şi anume, 10-0-0. Numai frustratţii care nu iubesc fotbalul adevărat au putut să spună la finalul celor două partide că Inter s-a calificat pe merit, în fine. La o distanţă de şapte luni, Mourinho a venit din nou pe Camp Nou. De această dată o suflare întreagaă a catalanilor era pe punctul de a face una cu pământul pe Real Madird şi pe cel mai noi simboluri ale grupării blanco, Mourinho şi Cristiano Ronaldo. Furia acumulată în această perioadă a fost eliberată din primele minute. Era doar minutul 7 şi deja Barcelona a avut o bară prin Messi şi un şut puţin pe lângă poartă al lui Alves. După şapte minute, Ronaldo probabil se gândea că aveanevoie de ceva fixativ pentru freza sa de Dorobanţi, pentru că i se ridica părul în cap de la rapiditatea cu care treceau pe lângă el TGV-urile catalane. Puţină oftică după ratarea lui Messi şi tot stadionul explodeazaă. Xavi deschide scorul şi în arenă matadorul catalan simţea mirosul de sânge al grupării blanco. Pedro a mai punctat o dată şi deja Mourinho era tot mai mic pe banca tehnică. Gesturile largi şi atacurile lansate la adresa catalanilor erau uitate de mult. Marele MOU era şi el un spectator la fotbalul de senzaţie oferit de Barcelona, numai că el avea unul dintre cele mai bune locuri din stadion. În repriza a doua, Villa şi-a adus aminte de forma de la Mondiale şi a mai înfipt două pumnale în inima madrilenilor şi brusc a început o morişcă incredibilă de pase. Catalanii reuşeau cu madrilenii pe teren, ceea ce unii nu reuşesc nici măcar fiind singuri pe teren. Ole la fiecare pasă şi un cor bine meritat de huiduieli a peste 100.000 de fani din tribune, atunci când mingea se îndrepta către Naomi Ronaldo. Spun doar 100.000, pentru că în întreaga lume erau mulţi mai mulţi. Erau măcar 100.001, pentru că şi eu îmi doream ca acest clovn să dea rateu după rateu. Apoi, în minutele de prelungire, comentatorii spanioli au exultat: “UNA MANITA, UNA MANITA, UNA MANITA” şi nu vorbeam despre mâna lui Dumnezeu ci despre golul cinci al grupării de pe Camp Nou. Era 5 – 0 şi toată lumea arăta o mână către duşmanul de pe Santiago Bernabeu. La final Sergio Ramoa a început să ia la palme şi îmbrânceli pe cei alături de care a luat titlul mondial şi anume, Puyol sau Xavi. În loc să îi fii dat palme la alţii. mai bine se pălmuia pe el sau dacă m-aţi întreba pe mine, mai bine l-ar lua la palme pe Naomi.
Este o umilinţă pe care nu ai cum să nu o guşti dacă iubeşti fotbalul adevărat. Acum a venit şi răzbunarea faţă de aroganţii de pe Santiago, MOU şi NAOMI. În sfârşit, după multe aroganţe la adresa echipei antrenate de PEP GUARDIOLA, a venit timpul ca şi noi să rădem
Acum e cazul să încep şi eu cu câteva mici ironii. În primul rând, trebuie să spun că NAOMI RONALDO a avut dreptate. Etapa trecută Barcelona învingea cu 8 – 0 pe Almeria, iar portughezul spunea că să vedem dacă ne dă şi nouă opt. A avut dreptate, din păcate trebuie să recunosc. Aici a fost mai bun. Barcelona nu a marcat opt goluri Realului ci doar cinci, asta este, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Bravo lui. Saxofonistul din capitala Spaniei s-a remarcat şi el prin ceva, în afară de freză. L-a îmbrâncit pe antrenorul catalanilor, Pep Guardiola. Acum vor veni mulţi fani ai Realului care vor spune că dap, dar de ce nu a dat balonul lui. Fraţilor, Mourinho face asemenea gesturi în mod constant, aproape meci de meci şi nu l-a îmbrâncit nimeni, aşa că nu are nicio scuză idolul vostru de pe Dorobanţi. Oricum, sunt ferm convisn că mii de piţipoance au avut sfârcurile întărite şi ciocârlia umedă când Ronaldo a dat o flecmă pe teren.
Ca să vedeţi că în fotbal se face dreptate. Marele Real are o echipă în care a investit milioane. De cealaltă parte, Barcelona a câştigat meciul jucând în primul 11 cu opt jucători crescuţi pe Camp Nou şi în total din cei 14 care au jucat, 10 au sânge catalan în vene. Până la urmă se face dreptate în viaţă. A meritat aşteptarea, a meritt să aştept şapte luni pentru răzbunarea în faţa lui MOU sau mai bine zis “THE SPECIAL FIVE”. Cu siguranţă a fost o seară SPE(P)CIALĂ.
WHAT A SPECIAL NIGHT
GIVE ME FIVE
Macar nu ne-au dat opt, dar tot mai bine stăteam două ore la salon şi cântam noapte albastră
e scarboasă poza, dar asta e pentru fetele fierbinţi
si apogeul…………………………
NO COMMENT
Zilele trecute am dat pe net o tură pentru a asculta imnurile celor mai cunoscute cluburi de fotbal din Europa. Tocmai de aceea am făcut şi un mic top al celor mai cinci reuşite imnuri, după opinia mea. Iată cum arată top 5 imnuri pentru cluburile din Europa, în opinia mea:
1. Hamburg SV
2. AS Roma
3. Liverpool
4. AC Milan
5. Juventus Torino
Mi-am permis să ataşez doar imnul echipei din Hamburg, care după mine are cel mai frumos imn, deşi trebuie să spun că în Germania eu simpatizez cu marii rivali din nord ai celor de la Hambirg şi anume Werder Bremen.
Mai trebuie să spun că pe mine cel mai mult mă impresionează celebra peluză a stadionului echipei Borusia Dortmund (cea mai mare peluză din EUROPA), ador cum canta acei oameni imnul care este adoptat de Liverpool.
La final, mai fac o precizare. Pentru mine cel mai frumos imn al unei echipe din România, este cel al Universităţii Craiova.
Sâmbătă seara, FC Barcelona, a dat o nouă reprezentaţie în Primera Division. Catalanii au umilit pe Almeria cu 8 – 0, într-un meci jucat în deplasare. Nici nu se putea să fie o victorie mai clară înaintea marelui meci cu Real Madrid, de pe 29 noiembrie. Messi a fost imperial şi a marcat 3 goluri şi a mai dat o pasă de gol. Barcelona nu a mai marcat opt goluri în deplasare de la victoria cu acelaşi scor, obţinută pe terenul celor de la Las Palmas în sezonul 1959 – 1960. Catalanii au ajuns la 31 de puncte, ce-i drept la o lungime în spatele madrilenilor, dar lucrurile se pot rezolva runda următoare. Atunci, aştept ca Messi să fie din nou cu cel puţin o clasă peste “Naomi”, adică peste Cristiano Ronaldo. Această ultimă frază este pentru Cretzu şi Coitze: Cristiano Ronaldo nu a marcat niciun gol împotriva celor de la FC Barcelona în cinci dispute împotriva catalanilor, trei pe când era la Manchester United şi două de când evoluează pentru Real Madrid.
Victorie pe Giuleşti, calificare în semifinale şi o posibilă finală cu Dinamo. Nimic nu poate fi mai frumos decât asta. După trei ani fără victorie în duelurile bucureştene, pentru că eu nu iau n calcul victoria la masa verde din 2008, am câştigat pe Giuleşti şi am ajuns în semifinalele Cupei României. Nu mă interesează că Rapid a avut nu ştiu câte ocazii, nu mai contează nimic, ba din contră, victoria e cu atât mai dulce în acest fel. Mulţumit că în două meciuri în trei zile pe terenul Rapidului, nu numai că nu am pierdut vreun joc, dar nici nu am primit vreun gol. Penru prima dată după mulţi ani pot spune că au început să iasă câţiva jucători importanţi la Steaua. Mulţumim Tătăruşanu, Gardoş şi chiar şi Tănase, pentru că a făcut faza golului. Acum îmi doresc o finală cu Dinamo în Cupa României.
